Curs formare în Fasciaterapie

ce este fasciaterapia?

Această practică a fost fondată în anii 80 de către francezul Danis Bois, la acea vreme kinetoteraEu si Corpul Meu - Danis Bois, Petros Lioliospeut și osteopat, actualmente profesor universitar și directorul Laboratorului de cercetare aplicată în Psihopedagogie Perceptivă (CERAP) din cadrul Universității Fernando Pessoa (Portugalia).

Fasciaterapia este o terapie manuală, folosită în scop curativ şi preventiv, care solicită forţa de autovindecare a corpului.
Fasciile, aceste țesuturi fine care învelesc mușchii, oasele, vasele de sânge, ligamentele, nervii și intestinele, precum si toate organele interne, reacționează și se adaptează în mod continuu în funcție de activitățile noastre fizice și mentale.

Fiind considerat organul senzorial cel mai important al corpului uman, fascia este conectată direct la sistemul nervos central către care transmite în permanență informații proprioceptive, nociceptive și interoceptive. Fascia este astfel extrem de implicată în procesele dureroase, reglarea emoțiilor, a marilor sisteme, a conștiinței de sine și a percepției corporale.

Recunoscută la început în mediul curativ pentru eficacitatea sa asupra durerilor și tulburărilor funcționale, Fasciaterapia vine în prezent să completeze abordarea curativă cu o dimensiune educativă care abordează pacientul în mod global și îl implică în demersul său pentru o viață sănătoasă. Ea insistă cu precădere asupra unității corp/ psihic, asupra dimensiunii relaționale a atingerii și asupra importanței mișcării în demersul de a fi sănătos.

Aplicabilitatea fasciaterapiei în domeniul sănătății și procedurilor curative

Interviul - Petros LioliosCa urmare a stresului sau a anxietății, spre exemplu, fasciile devin mai rigide sau mai crispate, în funcție de intensitatea stimulului. În cazul unor solicitări intense și repetate, ele nu-și mai recapătă suplețea și mobilitatea naturale. Această stare tensionată se instalează în timp și este însoțită de oboseală, de o pierdere a senzației de fluiditate a mișcărilor, de disfuncții la nivelul articulațiilor, probleme digestive, circulatorii etc.
Prin stimularea manuală a fasciilor, fasciaterapia își propune să le redea echilibrul și elasticitatea. Țesuturile își recapătă mobilitatea iar persoana își recapătă starea de bine.Fasciaterapia folosește o atingere de relaționare ce se dovedește eficace în cazul traumatismelor fizice sau psihice suferite de un individ. Terapeuții au astfel posibilitatea de a oferi tratamenteîn special pentru:

  • traumatologie si reumatologie: entorse, recuperare post- fracturi, dureri de spate, dureri articulare, diverse dificultati de mobilitate. Această tehnică este recomandată cu atât mai mult sportivilor, al căror corp este supus la agresiuni în mod zilnic;
  • pentru tulburările funcționale și digestive, asociate în primul rând stresului: migrene, acufena, constipație, dureri de stomac, tulburari alimentare;
  • pentru ameliorarea tulburărilor survenite o dată cu sarcina sau nașterea, precum durerile de spate sau problemele circulatorii;
  • pentru ameliorarea stării generale a persoanelor cu suferințe și dureri survenite în urmaunei operații chirurgicale sau a chimioterapiei.

Cui i se adresează programul de formare în fasciaterapie

  • profesioniștilor din domeniul sănătății: medici, fizioterapeuti, kinetoterapeuți, psihomotricieni, ergoterapeuți, ortopezi
  • celor care activează în domeniul Wellbeing: celor care practică terapia prin masaj, yoga, taichi, ChiKong, meditație.
  • celor care doresc să facă o schimbare de carieră învățând o disciplină și o metoda nouă de terapie.

Structura cursului 

7 stagii a câte 3 zile

Numar maxim de participanti: 20 (inscrierea se face in ordinea aplicatiilor, neexistand un alt criteriu de selectie)

Procesul de învățare este progresiv, fiecare stagiu aprofundându-l pe precedentul și dezvoltând competențe noi prin intermediul introducerii unor noi concepte.

Stagiul 1 

Introducere în conceptele fundamentale ale acompanierii persoanelor prin Fasciaterapie

Teorie:

  • Prezentare generală a Fasciaterapiei drept practică complementară de sănătate centrata asupra pacientului și dezvoltării resurselor sale (istoric, evoluție, filosofie, instrumente practice și câmp de acțiune)
  • Fasciile: clasificare, anatomie și fiziologie; rolul fasciilor în unitatea somato-psihică
  • Conceptul de acordare somato-psihică

Practică:

  • Introducere în metodologia de intervenție practică : atingerea de relaționare și tehnicile de acordare somato-psihică manuale, acompanierea gestuală, mobilizarea introspectivă senzorială.
  • Inițiere în tratamentul manual al fasciilor integrând urmărirea manuală a mișcării interne, rezistența dinamică a țesutului și punctul de sprijin

Stagiul 2 

Fasciaterapia membrului superior: complexul omoplat/ umăr/ membru superior. Psihotonusul și punctul de sprijin

Teorie:

  • Anatomia fasciilor complexului articular al umărului, cotului și încheieturii, elemente de patologie
  • Modelul psihotonusului. Aspecte neurofiziologice si psihologice, funcția de adaptare somato-psihică, legătura între tonus fizic și tonus psihic
  • Modelul punctului de sprijin: instrument de evaluare și normalizare

Practică:

  • Aprofundarea tehnicilor de acordare somato-psihică manuale, tehnici de eliberare psihotonică, aplicații asupra membrului superior
  • Evaluarea și corectarea comportamentelor țesuturilor fasciilor din această regiune
  • Practica gestuală drept instrument de dezvoltare a capacităților perceptive și de relaționare ale practicianului

Stagiul 3 

Fasciaterapia membrului inferior: complexul iliac/ șold/ membru inferior- Sensul mișcării

Teorie:

  • Anatomia fasciilor complexului articular al șoldului, genunchiului și piciorului, elemente de patologie
  • Propriocepția, sensul mișcării și al atingerii; noțiuni despre obiceiurile de mișcare și percepție, plasticitate cerebrală și scheme senzori-motorii
  • Introducere în folosirea jurnalului de formare

Practică:

  • Aprofundarea tehnicilor de acordare somato-psihică manuale, tehnici de eliberare psihotonică, aplicații asupra membrului inferior
  • Practică manuală de evaluare a articulațiilor în Fasciaterapie, noțiunea de semnificație articulară și coerență; aplicații asupra genunchiului, gleznei și șoldului
  • Evaluarea și corectarea comportamentelor țesuturilor fasciilor din această regiune
  • Practica gestuală drept instrument de dezvoltare a capacităților perceptive și de relaționare ale practicianului

Stagiul 4 

Modelul Biomecanii Senzoriale

Teorie:

  • Modelul bioritmului senzorial si a biomecanicii senzoriale și metode de analiză a mișcării, comparație cu biomecanica clasică
  • Statutul corpului și a percepției kinestezice în fasciaterapie și gimnastică senzorială
  • Legătura dintre mișcarea percepută și mișcarea efectivă prin intermediul atingerii și gestului

Practică:

  • Aplicațiile biomecanicii senzoriale și a bioritmului senzorial în fasciaterapie și metodologia de evaluare
  • Aplicațiile biomecanicii senzoriale și a bioritmului senzorial în crearea relației cu corpul și a reeducării senzoriale a gestului
  • Dezvoltarea capacității de a-și descrie gesturile pentru a învăța ghidarea pacienților în propria mișcare

Stagiul 5 

Fasciaterapia vertebrală: complexul lombar/ sacrum/ iliac- Principii de reeducare senzorială

Teorie:

  • Anatomia fasciilor complexului lombar/ sacrum/ iliac, elemente de patologie
  • Clasificarea mișcărilor coloanei vertebrale după Danis Bois: mișcare intențională, contra-mișcare și mișcare compensatorie
  • Bazele reeducării senzoriale în fasciaterapie: lentoarea, componenta lineară a mișcării, percepția, atenția și intenția

Practică:

  • Aprofundarea tehnicilor de acordare somato-psihică manuale, tehnici de eliberare psihotonică, aplicații în complexul lombar/ sacrum/ șold
  • Evaluarea și corectarea comportamentelor țesuturilor fasciilor din această regiune și a micro-jocurilor articulare
  • Abordarea leziunilor directe și indirecte ale lombarelor și bazinului: axa cranio-sacrală și membrele inferioare și superioare
  • Reeducarea pacientului cu lombalgie conform principiilor reeducării senzoriale
  • Practica gestuală și introspectivă ca instrument de dezvoltare a obiceiurilor perceptive și relaționale ale practicianului

Stagiul 6 

Fasciaterapia vertebrală: complexul dorsal/ coaste/ stern- Tonus și postură

Teorie:

  • Anatomia fasciilor din regiunea dorsală și toracică, elemente de patologie
  • Biomecanica senzorială aplicată coloanei dorsale și toracelui
  • Cele 6 scheme de mișcare ale coloanei vertebrale conform biomecanicii senzoriale
  • Fiziologia tonusului și a posturii

Practică:

  • Aprofundarea tehnicilor de acordare somato-psihică manuale, tehnici de eliberare psihotonică, aplicații în complexul dorsal/ coaste/ stern
  • Evaluarea și corectarea comportamentelor țesuturilor fasciilor din această regiune și a micro-jocurilor articulare
  • Reeducarea coloanei vertebrale conform principiilor reeducării senzoriale
  • Practica gestuală și introspectivă ca instrument de dezvoltare a obiceiurilor perceptive și relaționale ale practicianului

Stagiul 7 

Fasciaterapia vertebrală: cervicalele și occipitalul-Evaluarea cunoștințelor practice

Teorie:

  • Anatomia fasciilor din regiunea cervicală și occipitală, elemente de patologie
  • Biomecanica senzorială aplicată coloanei cervicale și introducere în biomecanica senzorială aplicată craniului

Practică:

  • Aprofundarea tehnicilor de acordare somato-psihică manuale, tehnici de eliberare psihotonică, aplicații în regiunea cervical/ occipital
  • Evaluarea și corectarea comportamentelor țesuturilor fasciilor din această regiune și a micro-jocurilor articulare
  • Practica gestuală și introspectivă ca instrument de dezvoltare a obiceiurilor perceptive și relaționale ale practicianului

Metodologia programului de formare

Furnizarea unui support pedagogic și articole științifice permitând stagiarilor să parcură în mod secvențial și progresiv cunoștințele teoretice și practice; alternarea expunerilor teoretice cu exerciții practice; cadrul formarii este asigurat direct de către formatorul care garantează respectarea programei de studiu prin adaptarea expunerilor astfel încât să permită participanților să progreseze pe toată durata programului.

Formator : Petros Liolios

Ce este psihopedagogia - Petros LioliosProgramul propus este facilitat de către formatori care au parcurs un program de doctorat sau master în specialitatea respectivă și au acumulat o vastă experiență în ceea ce privește practicile de acompaniere cu mediere corporală, perceptuală și umanistă.

organizatori- cadrul științific al formării 

Practicile și conceptele somatopsihopedagogiei se bazează pe cercetările științifice derulate în cadrul Centrului de Cercetare Aplicată în SomatoPsihopedagogie (CERAP).

Când și unde se va desfășura formarea

Stagiile din acest program de formare au loc în București, incepand cu luna ianuarie 2019, si vor avea loc la intervale de aproximativ 2 luni calendaristice.

Fiecare stagiu se va desfășura după orarul : vineri între orele 09:00-18:00, sâmbătă între orele 09:00-17:00; duminică între orele 09:00-14:00.

Cum mă înscriu

Înscrierea este considerată fermă la semnarea contractului de studii și achitarea taxei aferente primului stagiu. Pentru derularea formalităților de semnare a contractului, vă rugăm să ne scrieți la adresa/ adresele : petros@liolios.ro , andreea@badescu.eu.

Dacă doriți să aflați mai multe sau să veniți la o consultație vă invit să îmi scrieți folosind formularul de contact de mai jos.

Formular de contact

Dacă doresti să afli mai multe informatii despre curs.